Sfaturi

Noţiuni de igienă orală


periaj Periajul  trebuie realizat de două ori pe zi, dimineaţa şi seara. Eficient şi recomandat este ca periajul să dureze 3 minute. Mişcările periei de dinţi trebuie să fie verticale sau uşor rotative. Nu se recomandă periajul orizontal, considerat traumatic pentru gingii. Se alternează tipul pastei de dinţi, pentru a se acoperi toate necesităţile pacientului (tartru, sensibilitate, albire etc). Nu uitaţi nici de periajul limbii, pentru a îndepărta bacteriile şi mirosul neplacut.

perii dinţi Periile de dinţi  se schimbă o dată la 3 luni şi este indicat să cereţi sfatul stomatologului pentru a vă indica configuraţia periei în funcţie de morfologia arcadelor.

 Clătirea  se face cu conştiinciozitate, iar după mese se poate folosi apa de gură.

aţă dentarăUtilizarea firului de mătase interdentar : folosiţi aţa dentară pentru a îndepărta placa bacteriană dintre dinţi. Pentru a avea rezultatele cele mai bune, luaţi aproximativ 20 ÷ 30 cm de aţă dentară, răsuciţi capetele pe degetele mijlocii iar cu ajutorul degetelor mari, fixaţi aţa între dinţi şi sub gingie (evitând mişcările bruşte şi rănirea gingiei). Aplicaţi procedura aceasta pe spaţiile dintre dinţi. Curăţaţi cu mişcări sus-jos.

 Duşurile bucale:  există aparate speciale de uz zilnic şi sunt foarte indicate mai ales pacienţilor purtători de implante şi lucrări mari.

 Igiena lucrărilor protetice fixe, mobilizabile şi implante:  este indicat a se efectua o dată pe an, la cabinetul stomatologic, deoarece este nevoie de aparatură profesională.

Sănătatea orală la copii


Cariile şi gingivita la copii pot fi evitate doar dacă le veţi impune de timpuriu o igienă orală corectă. Rutina igienei bucale trebuie formată din primii ani şi trebuie să dureze de-a lungul întregii vieţi.

Experţii în igiena orală recomandă:

  • chiar înainte de erupţia dentară, curăţaţi gingiile copilului după fiecare masă cu ajutorul unui tifon înmuiat în apă. Odată cu apariţia dinţilor, puteţi folosi o periuţă de dinţi cu păr moale şi pastă de dinţi fluorurată de dimensiunea unui bob de mazăre;
  • la vârsta de doi-trei ani, copilul poate fi deja învăţat cu tehnici de periaj corect;
  • programaţi-vă copilul la controale dentare chiar de la vârsta de un an. Vizitele periodice vor deveni pentru copil o obişnuinţă şi îl vor ajuta să scape pe viitor de frica de medicul stomatolog;
  • încurajaţi-vă copilul să discute despre temerile legate de controalele stomatologice, dar nu pomeniţi niciodată cuvântul „doare” sau „durere”.

Ce trebuie să ştiţi:

  • dinţii de lapte (temporari) sunt în număr de 20 şi erup în totalitate în jurul vârstei de 3 ani, ordinea lor de apariţie fiind diferită;
  • dinţii permanentţi apar în jurul vârstei de 6 ani începând cu primul molar şi incisivul central inferior. Procesul continuă până în jurul vârstei de 21 de ani. Adulţii au cel puţin 28 de dinţi permanenţi şi cel mult 32 (incluzând molarii 3 – măselele de minte).

Spălarea pe dinţi se recomandă de două ori pe zi.
Schimbarea periuţei se recomandă o dată la 3-4 luni.

Cereţi medicului stomatolog recomandări cu privire la suplimentele fluorate care se pot administra copiilor. Studiile au dovedit eficienţa ridicată a acestor produse în prevenirea apariţiei cariilor.

Sănătatea orală la adolescenţi


Dieta corectă şi atenţia care se acordă igienei orale sunt foarte importante pentru păstrarea dinţilor sănătoşi în această perioadă. Cariile şi afecţiunile parodontale por reprezenta o ameninţare pentru adolescenţi la fel ca şi pentru adulţi. Studii recente referitoare la indicele de sângerare a gingiilor la adolescenţi arată că trei sferturi din adolescenţii cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani suferă de hipersensibilitate gingivală.

Periaţi-vă dinţii corect de cel puţin 2 ori pe zi. Programele şcolare încărcate pot da naştere la obişnuinţa de a consuma „gustări” nocive pentru dinţi. Pentru a vă menţine starea de sănătate a dinţilor este bine să începeţi cu o alimentaţie controlată. Dacă purtaţi aparate dentare, acordaţi mare atenţie igienei spaţiilor interdentare. Puteţi folosi aţa dentară sau periuţe concepute special pentru curăţarea eficientă a spaţiilor şi a aparatelor fixate pe dinţi, precum şi duşul bucal. Dacă practicaţi sporturi corp la corp, aveţi în vedere măştile de protecţie a dinţilor care pot fi confecţionate de medicul stomatolog. Cum este şi firesc, în relaţiile dintre tineri, zâmbetul joacă un rol foarte important. Pe lângă o igienă bucală riguroasă, la menţinerea unui zâmbet atrăgător contribuie şi vizitele periodice la medicul stomatolog.

Sănătatea orală la adulţi


Din cauza ritmului de viaţă alert, unui adult îi rămâne foarte puţin timp pentru grija pe care trebuie s-o acorde sănătăţii dinţilor. Din păcate, neglijarea igienei orale duce la afecţiuni parodontale, cauza principală a pierderii dinţilor la adulţi. Descoperirea la timp a unei astfel de afecţiuni reduce riscul îmbolnăvirii permanente a gingiilor şi dinţilor, şi uşurează posibilele tratamente costisitoare şi de lungă durată. Vizitele regulate la medicul stomatolog – de două ori pe an sau la recomandarea acestuia – vă vor învăţa să aveţi grijă mai bine de dinţii dvs. De asemenea, în cadrul unei vizite la cabinetul stomatologic, medicul vă poate spune dacă suferiţi de vreo afecţiune dentară în stadiu incipient. În aceste cazuri, tratamentele sunt uşoare şi nedureroase.

Cariile reprezintă cea mai frecventă problemă dentară la pacienţii adulţi. Ele pot fi prevenite în mare măsură printr-un periaj corect şi constant, de cel puţin două ori pe zi.

În general, colorarea dinţilor este efectul consumului de cafea şi a fumatului. Redobândirea albului natural al dinţilor se obţine prin diverse metode. E recomandat să începeţi cu un detartraj riguros şi periaj profesional (care va restabili culoarea naturală a dinţilor dvs.) efectuat de medicul stomatolog. Pentru menţinerea cât mai îndelungată a culorii dinţilor dvs. puteţi folosi o pastă cu agenţi de albire.

Sănătatea orală la gravide


Având în vedere că deja sunteţi doi, purtaţi o dublă responsabilitate. Este necesar să conştientizaţi necesitatea unei alimentaţii corespunzătoare, plină de vitamine, minerale şi alte elemente adiacente. De asemenea, şi pentru îngrijirea dinţilor există recomandări privind întreţinerea celor proprii cât şi ai copiilor dumneavoastră. Medicul dentist vă poate ajuta cu sfaturi privind igiena orală şi realizarea unui program de profilaxie care să prevină complicaţii ulterioare. Mutaţiile hormonale din timpul sarcinii conduc la modificarea vaselor de sânge şi a ţesutului conjunctiv.

Astfel, se poate ajunge la predispoziţie accentuată către inflamarea gingiei, ce se manifestă, de exemplu, printr-o sângerare repetată a gingiei. O astfel de inflamaţie cauzată de structura dintelui se poate întâlni adeseori la o persoană însărcinată. Apetitul sporit şi nevoia de dulciuri pot conduce la apariţia cariilor. De asemenea, dinţii au de suferit sub acţiunea vomei, prezentă în primele luni de sarcină asupra smalţului acţionează şi agresiva aciditate stomacală.

Dumneavoastră nu trebuie, de aceea, să vă curăţaţi dinţii după vomat cu pastă şi periuţă, ci mai bine să-i spălaţi cu o soluţie bogată în fluor. Pentru a înlătura pericolul apariţiei cariilor şi al inflamării gingivale în timpul sarcinii, trebuie să întreţinem o igienă strictă a cavităţii bucale. Dintre acţiunile recomandabile enumerăm:

  • curăţarea dinţilor după fiecare masă sau după consumul de dulciuri;
  • folosirea unei soluţii bogate în fluor pentru curăţarea cavităţii bucale sau a unui gel pentru smalţul dinţilor;
  • o hrănire sănătoasă şi pentru dinţi – foarte puţin zahăr şi dioxid de carbon;
  • informaţii, sfaturi şi controale regulate la medicul stomatolog

Obturaţii (Plombe)


Obturaţiile din compozit (şi nu porţelan cum le denumeşte greşit multă lume) nu sunt albe, ci sunt de culoarea dinţilor.

Obturaţiile pot fi din compozit autopolimerizabil (depăşite) sau compozit fotopolimerizabil. Acestea, la rândul lor, pot fi compozite macro, micro, hibride sau, cele mai recente şi, evident, cele mai performante - nanocompozitele.

Cel mai adesea este folosit compozitul fotopolimerizabil: medicul aplică în cavitatea preparată compozitul sub formă de pastă şi, sub acţiunea luminii violete/ultraviolete generate de o lampă specială, compozitul se întăreşte.

Din punctul nostru de vedere: plombele efectuate cu materiale compozite fotopolimerizabile sunt mai bune, apropiindu-se de o obturaţie ideală mai mult decât cele din amalgam. Corect executate ele vor avea închidere bună şi au o biocompatibilitate din ce în ce mai bună pe măsură ce aceste materiale evoluează.

Un motiv să alegem obturaţiile din compozit este acela că, spre deosebire de amalgam, acestea aderă de structura dintelui. De asemenea sunt mai puţin sensibile la temperatură şi, nu în ultimul rând, arată mai bine.

Depunerile de tartru


tartru
„Piatra” sau tartrul este alcătuită în mare parte din săruri de calciu din salivă, care se depun pe dinţi, foarte asemănător depozitelor de calcar de pe chiuvetă sau vase de bucătărie. Tartrul se depune în special pe faţa internă a dinţilor de jos, pe faţa dinspre obraz a molarilor superiori, precum şi în zone în care dinţii nu se curăţă – dinţi înghesuiţi, dinţi pe care pacientul nu mestecă, pentru că îl doare sau pentru că nu mai are dinţii antagonişti (opuşi).
Tartrul are iniţial o culoare alb-gălbuie, fapt ce îl face mai puţin observabil, însă apoi se colorează în maro sau negru, de la diverse alimente sau de la nicotină la fumători. Tartrul este un factor care favorizează parodontopatiile, afecţiuni ale ţesutului care menţine dintele în os. Parodontopatiile netratate duc la infecţii, dinţi care se mişcă şi, în final, la extracţie.
tartru

Tartrul se poate elimina doar de către stomatolog, printr-o procedură simplă denumită detartraj. Aceasta constă în curăţarea dinţilor cu un instrumente de mână sau cu un instrument cu ultrasunete, care dislocă tartrul de pe dinţi. Orice detartraj este urmat de o şedinţă de periaj profesional, cu o perie rotativă şi o pastă specială sau cu un aparat care sablează cu bicarbonat suprafaţa dentară care elimină şi ultimele resturi şi lustruieşte dinţii, întârziind astfel viitoarele depuneri de tartru.

Un detartraj complet cu ocazia controlului stomatologic de trei ori pe an. Trebuie curăţaţi toţi dinţii, indiferent dacă se vede sau nu tartru cu ochiul liber. Astfel se poate preveni apariţia parodontopatiilor.

Să ne spălăm pe dinţi în fiecare dimineaţă şi seară, după o metodă corectă pe care o poate arăta medicul stomatolog. Este foarte important ca metoda de periaj să fie una corectă, deoarece prin mişcări greşite periajul poate deveni nu doar ineficient, ci chiar nociv.

Nu încercaţi metode „populare” de eliminare a tartrului cu diverse substanţe. Tartrul nu va dispărea, în schimb vă puteţi intoxica.

Nu amânaţi detartrajul din cauză că „tartrul ţine dinţii la locul lor”. Dacă dinţii sunt mobili, tartrul împreună cu microbii din el au determinat acest lucru; prin amânare boala evoluează şi medicul stomatolog nu poate trece la alte etape ale tratamentului parodontal.

Procedee de albire a dinţilor


Înainte de a alege un procedeu de albire a dinţilor se recomandă solicitarea unei păreri avizate pe care numai un expert în igiena orală o poate da; el va spune care din procedeele existente este cel mai bun în cazul dumneavoastră. În general colorarea dinţilor este cauzată de vârstă, tutun, cafea sau ceai. Un alt gen de pete ale dinţilor sunt efectul antibioticelor cum ar fi tetraciclina, sau al fluorului în exces.

Iată câteva dintre metodele cele mai populare care se practică pe scară largă:

  • pastele de dinţi cu agenţi de albire – Pentru obţinerea efectului de albire, pastele de dinţi se bazează pe un sistem de curăţare eficientă. Ele nu pot schimba culoarea naturală a dinţilor, însă îi pot curăţa de petele depuse în timp, până la albul lor iniţial. Pastele de dinţi se bazează pe un efect de curăţare mecanică, dar pot avea şi efecte nedorite: afectarea smalţului dinţilor. De aceea cereţi sfatul medicului atunci când alegeţi o pastă de dinţi!
  • trusa cu soluţii pentru acasă – Mulajul care se aplică pe dinţii pacientului poate fi realizat într-o singură şedinţă de către medicul stomatolog. Tot el va prescrie şi soluţia de albire potrivită pacientului respectiv. Unele tipuri de mulaje trebuie purtate o perioadă mai scurtă, altele pe perioada nopţii la recomandarea medicului stomatolog.
  • albirea în cabinetul stomatologic – Se face cu un aparat special şi durează maxim 30 minute, albirea este remarcabilă şi durează până la 2 ani.

Soluţii pentru un zâmbet perfect


Cu siguranţă, petele de pe smalţ, cariile sau lipsa unui dinte îţi ştirbesc nu doar zâmbetul ci şi farmecul personal. Ca să previi aceste neplăceri, este important să îţi îngrijeşti cu atenţie dantura şi să nu neglijezi controalele la dentist necesare odată la 4 luni. O bună igienă dentară te ajută să împiedici apariţia cariilor, să îţi întăreşti dinţii şi să îţi protejezi gingiile. Pentru albirea dinţilor poţi folosi paste speciale, geluri sau poţi apela la o metodă profesională, care se practică în cabinetele stomatologice.

Caria – inamicul numărul 1

Este cauzată de numeroşi factori, dintre care un rol important îl au germenii din placa bacteriană. Aceste microorganisme favorizează apariţia unui acid care distruge smalţul dinţilor. Placa bacteriană este un strat biologic ce se formează pe suprafaţa dintelui din bacterii, resturi bacteriene organizate într-o matrice, şi minerale ce se vor depune ulterior.

Prevenţie – cum pot fi prevenite cariile?

Spală-te des pe dinţi, pentru a îndepărta resturile alimentare; asigură-le dinţilor microelementele necesare pentru întărirea smalţului (fluor şi calciu); foloseşte preparate care diminuează aciditatea cavităţii bucale.

Aliaţii tăi de nădejde sunt:

  • periuţa de dinţi: cea mai bună este cea cu peri din plastic, de duritate moale, cu capul nu foarte mare, pentru a putea ajunge în toate „ungherele” cavităţii bucale (ar trebui schimbată la fiecare 3 luni);
  • pasta de dinţi: nu numai că îndepărtează placa bacteriană şi resturile de mâncare, dar are efect antibacterian şi conţine factori de albire (ex. bicarbonat de sodiu), precum şi elemente care ajută la întărirea smalţului;
  • aţa dentară şi scobitorile de lemn: folosirea cu grijă a scobitorilor este recomandată, în schimb aţa dentară este foarte utilă, căci permite curăţarea resturilor din spaţiile interdentare, unde periuţa nu ajunge;
  • apa de clătit gura, guma de mestecat (fără zahăr): îndepărtează resturile alimentare, reduc aciditatea cavităţii bucale şi au efect antibacterian, activează circulaţia sangvină gingivală, menţin secreţia de lichid gingival – toate acestea ducând la stimularea mecanismelor de autocurăţire.

Implante şi implantologie


Implantul dentar este o piesă de metal, cel mai adesea un şurub, care este plasat în osul maxilarului sau al mandibulei (în locul unei foste rădăcini dentare), pentru a ajuta la înlocuirea unuia sau mai multor dinţi lipsă. Plasarea se face după ce locul extracţiei s-a vindecat sau, câteodată, imediat după extracţie şi constă într-o mică intervenţie chirurgicală, nu foarte complicată. Am putea să o comparăm, ca „agresivitate”, cu o extracţie. După un timp, implantului i se ataşează o altă piesă de metal, care se numeşte bont protetic, deasupra căreia medicul poate plasa coroana, puntea sau proteza dentară care va înlocui dintele, respectiv dinţii lipsă. Metalul din care sunt făcute atât implantele, cât şi bonturile, este cel mai adesea titan de înaltă puritate.

În general, orice pacient dar mai ales pacienţii tineri care are unul sau mai mulţi dinţi lipsă. Fiecare situaţie clinică este evaluată în parte, pentru a informa pacientul de câte implante are nevoie, dacă sunt şi alte variante de tratament, care este costul estimat al tratamentului etc. Totuşi, sunt cazuri în care pacientul nu poate fi candidat pentru implant dentar. Contraindicaţiile pot fi locale, când au legatură cu cavitatea bucala (cantitatea sau calitatea osului receptor, poziţia sinusului maxilar sau a unor vase şi nervi, igienă deficitară etc.), sau generale, când au legatură cu starea generală a organismului (pacientul este încă în creştere sau suferă de boli ca diabetul, anumite afecţiuni ale sângelui, ale ţesutului osos etc.). De aceea, înainte de plasarea implantelor dentare, se fac radiografii speciale şi un set de analize de sânge.

După testele de care vorbeam, se începe cu intervenţia de plasare a implantului. După ce acesta este inserat în os, se acoperă cu gingie, iar pacientul nu simte sau observă, în afara de firele de sutură, nimic în plus. Această intervenţie durează aproximativ o oră, poate puţin mai mult dacă trebuie plasat un număr mare de implante. Pacientul poate merge la serviciu chiar în după amiaza respectivă. Urmează o perioadă de aşteptare în care implantul face legătura cu osul, aşa numita perioadă de osteoacceptare, care este de 3 luni pentru mandibulă şi 4-6 luni pentru maxilar. Apoi, implantul este descoperit şi i se ataşează bontul protetic, prin înşurubare. De acum, protezarea prin coroane, punţi sau proteze mobilizabile necesită câteva şedinţe, deci câteva zile, similar cu tratamentele pe dinţi naturali.

O întrebare scurtă, dar foarte importantă: doare? Nu. Pentru intervenţiile chirurgicale se utilizează anestezic local (injectabil), astfel că nu veţi simţi nimic în timpul operaţiei. Disconfortul moderat ce poate apărea după aproximativ 3 ore, atunci când trece anestezia, este foarte uşor de controlat cu medicamente analgezice şi antiinflamatoare.

Depinde, bineînţeles, de câte implante este nevoie. Din păcate, implantul dentar se situează încă, din punct de vedere al preţului, în zona tratamentelor de lux. Aceasta se întâmplă deoarece atât implantul în sine, toate accesoriile sale, cât şi instrumentarul şi aparatura sunt foarte scumpe, fiind executate cu precizie microscopică, din materiale speciale, de înaltă puritate, pentru a asigura acceptarea de către organism într-un procent cât mai mare, care poate atinge 99%. În ţările mai bogate, preţul unui implant este de 1.000 - 3.000 USD. În condiţiile în care se utilizează exact aceleaşi produse, în România preţul variază între 200 şi 1.500 USD. În clinica noastră, un implant dentar costă echivalentul a 300 USD. Bineînţeles, la aceasta se adaugă costul lucrării protetice.

Ce înseamnă, practic, pentru pacient, această inserare chirurgicală a implantului dentar? Trebuie să se interneze? Trebuie să lipseasca de la serviciu? Cât de tare doare? Nu trebuie să vă sperie acest termen – „chirurgical”. Plasarea unui implant se poate compara, ca impact asupra pacientului, cu o extracţie obişnuită. De aceea, răspunsurile mele sunt simple: nu se internează, nu lipseşte de la serviciu, nu doare. Ca să detailez, vă pot spune că interventia are loc pe scaunul stomatologic şi pacientul pleacă imediat acasă. Intervenţia se desfaşoară sub anestezie locală (prin injecţie) şi nu doare deloc. Cât despre disconfortul moderat ce poate apărea după aproximativ 3 ore, atunci când trece anestezia, acesta este foarte uşor de controlat cu medicamente analgezice si antiinflamatoare.

Cine poate beneficia de implant dentar? Orice pacient cu o stare rezonabil bună de sănătate, căruia medicul stomatolog îi indica implantul dentar şi care are îndeajuns ţesut osos pentru a se putea insera respectivul implant. Asta înseamnă că fiecare pacient face analizele normale de sânge şi o radiografie specială, numită ortopantomografie, care stabileşte în linii mari zestrea de os. Candidatul ideal pentru un implant dentar este pacientul tânar, 25-35 ani în stare de plină sănătate, cu lipsuri dentare multe în special lipsa stâlpilor posteriori de susţinere. Ce îi răspundeţi unui pacient care se îngrijorează despre cantitatea mare de metal pe care o va avea în gură în cazul tratamentului cu implant? Că nu trebuie să se îngrijoreze, deoarece mai mult ca sigur şi dumnealui are deja în gură lucrări protetice care conţin o infrastructură din metal sau obturaţii (plombe) din amalgam, care este, la rândul său, un aliaj metalic.

Acesta este unul din cele mai des întâlnite zvonuri legate de implante. Exista numerosi candidaţi la implant dentar care nu acceptă tratamentul din cauza aşa-zisei respingeri a implantului de către organism. Ei işi inchipuie ceva la fel de dramatic precum respingerea imună a unui transplant hepatic. Nu este nici pe departe aşa. Un organ transplantat conţine multă informaţie antigenică ce poate determina respingerea imună. De asemenea, pus în organismul receptor, el trebuie să şi funcţioneze la parametrii normali pentru a evita eşecul. Implantul dentar este doar un şurub din titan de înaltă puritate. Acest metal este ales special pentru că are o capacitate foarte mare de a fi acceptat de organism. În ceea ce priveşte funcţionarea sa, implantul, spre deosebire de un rinichi sau un ficat, trebuie doar să rămână la locul său şi să susţină o lucrare protetică. Dacă este să argumentăm statistic, rata de succes înregistrată pentru implant dentar, pe plan mondial (dar şi în România pentru implante care se supun tuturor normativelor – ISO şi altele) este de peste 95-97% după 5 ani, similară cu cea pentru orice altă manoperă stomatologică (obturaţie, obturaţie de canal, lucrare protetică etc.). Eventualul eşec este cauzat, în primul rând, nu de respingerea organismului, ci de alţi factori cum ar fi: igiena bucală deficitară, neprezentarea la controale periodice, încărcarea protetică greşită etc.

Există cititori care susţin că au lucrări protetice pe implante, dar nu au fost supuşi unei operaţii. Este vorba de o confuzie. Există nişte dispozitive, tot din metal, confecţionate de tehnicianul dentar, care se cimentează pe canalul unui rest radicular (unei rădăcini dentare). Acestea se numesc reconstituiri corono-radiculare şi sunt tot implante dar de altă natură. De asemenea, mai există şi şuruburi prefabricate care se inseră în sau lângă canalul radicular, pentru a arma o obturaţie. Şi acestea sunt tot implante pentru că un implant înseamnă conform dicţionarului, introducerea într-un organ sau ţesut (aici: dinte sau os) a unui corp străin sau medicament în scop terapeutic.

Dieta şi igiena orală


Dulciuri, fructe, legume, brânzeturi... Ştii să mănânci sănătos, astfel încât şi gura ta să fie sănătoasă? În ultimul deceniu, în geneza cariei dentare s-au selecţionat 3 factori cauzali, şi anume: flora microbiană bucală, unele componente alimentare şi calitatea structurilor dentare. În aceste condiţii, pentru declanşarea leziunilor carioase este necesară interferenţa obligatorie a acestor 3 cauze. Limitarea dezvoltării florei microbiene se poate face de fiecare dintre noi, aplicând măsurile de igienă orală. Alimentaţia este al doilea factor determinant în producerea cariei dentare, implicaţiile ei fiind dominate de rolul decisiv cariogen al hidraţilor de carbon şi de lipsa de nocivitate a lipidelor şi proteinelor.

Efectul nociv al hidraţilor de carbon a fost probat de observaţiile efectuate pe populaţii care au o alimentaţie exclusive de origine vegetală (aşa cum sunt locuitorii din insulele polineziene) sau exclusive animală (eschimoşii) şi care au dinţii perfect sănătoşi, atât timp cât nu consuma hidraţi de carbon. O dată cu introducerea acestora în alimentaţie, aşa cum s-a întâmplat după instalarea porturilor şi a bazelor militare, caria apare cu o frecvenţă mai mare.

Acelaşi lucru s-a observat şi în timpul perioadelor de restricţii alimentare, cum a fost cel de-al doilea Război Mondial, când consumul de hidraţi de carbon a scăzut foarte mult, antrenând după sine şi scăderea proporţională a numărului de carii dentare, iar după terminarea ostilităţilor, reluarea unei vieţi normale, a fost însoţită şi de reapariţia în proporţie importantă a degradării dentare. Efectul cariogen al hidrocarbonatelor nu depinde numai de contactul lor cu dintele, ci şi de durata acestui contact.

Un rol important în acest sens îl are consistenţa alimentaţiei, alimentele moi fiind mai cariogene decât cele tari, ca şi cele sub formă de pulberi fine faţă de cele lichide. De asemenea, adezivitatea şi vâscozitatea unor produse zaharoase (caramele, jeleuri, rahat) favorizează în mod deosebit apariţia cariei prin staţionarea lor îndelungată în cavitatea bucală, îndeosebi în locurile retentive, greu accesibile. Asocierea lipidelor (grăsimilor) în produsele zaharoase le reduce timpul de retenţie pe dinte şi, deci, nocivitatea.

Aprecierea potenţialului cariogen al alimentelor se face şi în funcţie de proporţia diferitelor tipuri de zaharuri din compoziţia lor. De exemplu, amidonul crud din plante, coboară foarte puţin PH-ul, în timp ce amidonul preparat termic poate fi la fel de periculos ca zahărul. Astfel, pâinea şi combinaţia de amidon şi zahăr (fursecuri, prăjituri, cereale îndulcite) au un efect cariogen mult mai puternic decât al zahărului. Pe de altă parte, glucoza şi fructoza, zahărul din fructe şi miere este aproape la fel de nociv ca şi zaharoza.

Rolul pe care îl joacă hidraţii de carbon în geneza cariei dentare a fost stabilit pe baza unor largi experimente umane, ale căror concluzii sunt următoarele: totalul de zahăr consumat zilnic joacă un rol mai puţin important, în raport cu forma consumată şi orarul consumului; consumul frecvent, între mese, format din porţii mici, este mult mai periculos decât consumarea întregii cantităţi într-o singură porţie, cu ocazia unei mese principale; formele lipicioase sunt de 10 ori mai periculoase decât bauturile îndulcite. Contramăsurile practice, cariopreventive, de scurtare a timpului de staţionare a glucidelor în gură, se bazează pe:

  • inducerea unei secreţii salivare rapide şi masive prin folosirea unor alimente de consistenţă crescută sau puternic aromatizate la sfârşitul mesei; Utilizarea unor alimente "detergente" (legume, fructe crude);
  • consumarea de alune sau brânzeturi la sfârşitul mesei, dar nu şi a merelor, compensează scăderea pH-ului indusă de dulciuri;
  • folosirea gumei de mestecat după consumul de dulciuri, dar nu mai mult de 15 min., spre deosebire de clătirea cu apă, stimulează secreţia salivară, şi tamponează PH-ul;
  • periajul dentar, imediat după mese. Încearcă să ţii cont de sfaturile noastre şi mai mult ca sigur că vizitele tale la stomatolog se vor rări. Depinde doar de tine să ai nu doar o gură frumoasă, cu un zâmbet strălucitor, ci şi o gură veselă şi mulţumită că ai grijă de sănătatea ei.